marți, 31 decembrie 2013

Almost "Great Expectations"

          Trebuie să recunosc că, în principiu, toți ultimii 7-8 ani mi s-au părut la fel. Desigur, au existat schimbări mai mari sau mai mici, au existat realizări sau înfrângeri mai importante sau mai puțin importante, dar sentimentul din ultima oră, cum e cea de acum, din fiecare an, a cam fost același. Mereu am sperat, în adâncul sufletului, că la anu' pe timpul acesta va fi mai bine, dar niciodată nu cred că am avut intuiția că asta se va și adeveri.
           Ei bine...de data asta e altfel. Desigur, 2013 a fost ca și ceilalți ani. Deși a mai trecut o primăvară peste tinerețea mea, nu aș vrea, deocamdată, să mai mă întorc vreodată în lunile sale. Nu. Mă bucur că se termină (deși asta aduce sesiunea/stresiunea mai aproape). De data asta simt că sentimentul cu care 2014 se va încheia va fi diferit, pentru că se va fi întâmplat ceva deosebit. Sper că intuiesc corect, așa cum s-a mai întâmplat de câteva ori până acum.
          Mai trebuie să recunosc și că între ”my emotional side” și ”my rational side” se dă o luptă în momentul acesta. My emotional side really desires something that my rational side does not need or want... De parcă ar fi mai multe persoane în mine, eu sunt undeva la mijloc. Simt că aș aplauda la victoria oricăreia dintre aceste contrarii. Nu-mi rămâne decât să stau cuminte, să privesc bătălia ca și cum aș fi la un spectacol...și să sper că Noul An chiar va aduce ceva frumos, diferit.
           Când eram la liceu, mereu eram curioasă: oare cum va fi anul 2014? Îmi părea mie o cifră interesantă, îmi părea că vârsta pe care o voi împlini pe 25.06.2014 (21 de ani) e una importantă. Știu că nu e bine să am așteptări prea mari fiindcă voi fi dezamăgită...dar..acum parcă aș vrea să sper!
            So...2014...please have something beautiful in store for me!


Happy New Year!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu