"Sick of being miserable"...Mda...cam stiu cum e...cam am ajuns si eu in faza asta, dar chestia e ca nu prea stiu cum sa ies din aceasta stare si nici nu cred ca depinde foarte mult de mine... O fi, n-o fi asa, dar asta cred si nu-mi iese din cap...
Sincer...incep sa ma satur sa fiu eu...Ma satur de senzatia asta idioata ca nu ma simt in regula nicaieri...de faptul ca nu pot avea incredere in lumea asta perfida...de faptul ca nu am un loc al meu, in afara de camera in care ma retrag pt a asculta muzica sau a citi ceva, pretinzand ca astea ma vor ajuta sa uit de golul din mine...
Si, ca de obicei, imi fac mereu de lucru, imi ocupa fiecare minut din zi, tocmai pentru a nu ma gandi la nimic, pentru a nu ma gandi la tot ce imi lipseste...But, bloody hell...I can't get away! Tot vine momentul in care ma pun in pat seara si, inainte sa adorm, raman singura cu mintea mea...raman la cheremul ei...iar ea nu se sfieste sa ma tortureze ori de cate ori are ocazia...
Cum poti sa-ti faci mintea sa taca odata din gura? Cum poti sa-ti faci inima sa inceteze cu sperantele si visele inutile? Incerc sa nu le mai dau atentie, stiu ca sunt in zadar, dar totusi ele raman in mine. Oricat as zice eu ca nu e asa, ca sunt cat de cat okay... Intr-un fel stiu, fiindca, asa cum am mai spus, am avut o perioada in care nu mai simteam nimic...perioada care a fost declansata de o mare dezamagire.
Oare sunt pregatita sa trec din nou prin asa ceva doar ca sa mi se intoarca indiferenta aia completa? Nu stiu...Nu mai stiu nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu